Cine este Iasmina Petcu? Sunt o visătoare… O iubitoare de frumos, de viață, de dorințe îndeplinite.
Pun cuvinte SubToc de câțiva ani deja, încercând să mă transpun cumva printre rânduri, pentru ca voi, oameni faini, să mă citiți dincolo de ele.
Pot spune că mai toată viața am încercat să-mi depășesc limitele, refuzând ca ele să mă definească. Nu mă identific cu ce par a fi, ci sunt mai degrabă rezultatul propriilor alegeri. Iar eu aleg să fiu optimistă de fel. Până la capăt!
Cu toate că am o dizabilitate locomotorie și asta mă obligă să depind de cei din jur din punct de vedere fizic, psihic nu m-am lăsat învinsă de mentalități superficiale sau obstacole apărute în cale.

Cine este Iasmina Petcu?
În scaun rulant fiind, am reușit să mă integrez în școala de masă, urmând cursul firesc pe drumul studiilor: grădiniță, gimnaziu, liceu, facultate, masterat. Toate, cu excepția facultății, frecventate la zi, nu de la domiciliu. Deci în colectivitate, printre copii tipici, cum oricine merită a fi integrat și acceptat de societate.
Bineînțeles că părinții m-au susținut în tot acest proces de dezvoltare psiho-emotional și educațional. Îndeosebi, mama – care, din păcate, nu mai este printre noi…
Ei bine, odată cu îmbolnăvirea, respectiv plecarea mamei de pe pământ, viața mea a început să se schimbe. Să stagneze cumva, în unele privințe.
Cu toate că între timp am mai lucrat, câștigând când și când din munca prestată online și încă ieșind în lume (cum se spune), acum simt că nu sunt la fel de activă cum eram când trăia mama.
Am rămas, practic, orfană și, totodată, lipsită de principalul meu sprijin. Însă mă încăpățânez să mă învârt pe roți mai departe, gândindu-mă că ar fi păcat ca toată munca ei cu mine și pentru mine să fi fost în zadar.
Așa că am început să caut soluții pentru a-mi relua activitățile de ‘om normal”, după cum am fost obișnuită să cred că sunt.
Doar că mă confrunt cu grija lipsei de ajutor fizic ce poate sta oricând să bată la ușă. Iar fără sprijin fizic din partea cuiva, nu mă voi mai putea descurca din niciun punct de vedere. Asta e realitatea pe care nu am de ce să o țin ascunsă. Și nu e doar a mea realitate, din păcate.
De o vreme, chiar știu cum e să ai nevoie de acest lucru și să nu-l găsești sau poate să nu ți-l permiți financiar. Asta fără a mai discuta despre întreținerea musculaturii prin tehnici de recuperare specifice și/sau alte lucruri esențiale în raport cu neputințele personale ale fiecărui caz în parte.
Doar cunoaștem cu toții că probabil cea mai vulnerabilă categorie socială este cea a persoanelor cu dizabilități.
Având în vedere acestea și nu numai, dar mai ales dat fiind faptul că și alții se pot afla în situația în care să nu mai aibă nici minimum sprijin uman de care au nevoie, îmi doresc o schimbare! Una care să vină de la noi pentru noi, în primul rând și care să prevină eventualele situații critice.
Din acest motiv, dincolo de cine este Iasmina Petcu sau nu, VisAbilitate ia naștere, venind să informeze, să sprijine și reprezinte un punct de pornire spre visuri împlinite. Spre transformat dizabilități în abilități!
Acel ceva care să depășească limite și limitări. Locul în care cerem, găsim și oferim ajutor. Unde cu toții ne implicăm pentru un trai mai bun al tuturor.
Este un proiect ambițios, ce se dorește a fi puntea de legătură dintre Vis și Abilitate. Dintre oameni care pot să ajute și oameni care au nevoie să fie ajutați. O altfel de asociere a sufletelor și întrajutorare.
În acest demers îndrăzneț, mă bucur să o am alături de mine, drept membră fondatoare, pe Alina Gheorghe, care a ales să se alăture cauzei acesteia și căreia îi mulțumesc pentru dorința de implicare, pe lângă toată munca depusă în acest sens.
Sper ca împreună să putem îmbunătăți situația persoanelor cu dizabilități locomotorii, care au nevoie de soluții urgente de îngrijire la domiciliu, în deosebi, însă fără a discrimina sau minimiza în vreun fel nevoile altor tipuri de dizabilități.
Ne dorim ca abilitatea să nu fie doar un vis, ci, totodată, un drept câștigat prin ambiție, muncă și determinare. Dreptul de a trăi în condiții decente, alături de oameni potriviți, dincolo de limitările fizice și/sau sociale.
Dacă doriți să vă implicați, vă așteptăm cu drag, pe toți cei ce vreți să fiți o parte din schimbarea pe care doriți să o vedeți în atipica lume a noastră.
Cât despre cine este Iasmina Petcu, vă las pe voi să mai descoperiți pe parcurs și să decideți.
Cu prietenie!